Gibraltar – Patria macacilor

DSC06128

Exista undeva o bucatica a Marii Britanii unde nu ploua tot timpul si vremea nu se schimba de la o ora la alta. Ba din contra, sunt peste 300 de zile de soare pe an. Desi suna ciudat, acest loc exista si se numeste Gibraltar. Este exact locul unde imi imaginez ca vin britanicii bogati trecuti de a 2-a tinerete sa se pensioneze.

Aflat pe o mica limba de pamant din sudul Spaniei, de doar 6 km patrati, Gibraltar este o destinatie semi-exotica pentru cei ajunsi pe acele meleaguri.

Ca sa intri din Spania in Gibraltar mai intai se traverseaza granita, unde se verifica buletinul sau pasaportul intr-o mica si neincapatoare ghereta. Apoi urmeaza un alt obstacol: soseaua principala de acces catre oras se intersecteaza cu pista de aterizare/decolare a aeroportului din Gibraltar, asa ca daca ai noroc (sau ghinion, dupa caz), te vei trezi fata in fata cu o mare bariera, asteptand sa treaca urmatorul avion, ca la noi la tren. Pentru turistul de rand experienta este extrem de inedita, in schimb localnicii si navetistii cred ca sunt la fel de incantati precum locuitorii din Pipera cand se intorc de la serviciu.

Odata ajuns in orasul cu acelasi nume, simti ca ai pasit direct in mijlocul Londrei. Limba engleza se aude in toate pub-urile, steagul regatului flutura la aproape fiecare balcon, moneda oficiala este Gibraltar pound (desi poti plati foarte bine si in Euro)…pana si celebrele cabine telefonice si autobuze double-decker pot fi gasite pe strazile Gibraltarului.

Insa obiectivul principal ce nu trebuie ratat odata ajuns in Gibraltar este stanca foarte simplu denumita “The Rock of Gibraltar”. Sunt 3 modalitati de a ajunge in varful celor 426 de metri: perpedes, deloc recomandabil pe o vreme torida, cu microbuzul sau, cel mai spectaculos si scump in acelasi timp, cu telecabina. Desi esti avertizat inca din statia de urcare sa ai mare grija la ghiozdane, pungi si alte bagaje, realitatea de pe teren este total diferita. Odata ajuns in varf te intalnesti cu adevaratele vedete si simboluri ale Gibraltarului: macacii. Zeci de macaci te asteapta nerabdatori la sosire, actionand istet in echipe de cate 2: in timp ce unul sta cuminte la pozat, complicele se strecoara fasnet prin spatele fotografului sclipitor de neatent si ii fura ghiozdanul, punga de chipsuri sau ce o apuca. Amuzamentul se poate transforma rapid intr-o reala problema daca in rucsac se gasesc acte, bani sau alte bunuri de valoare. In rest simpaticele maimute se plimba de colo colo, neavand absolut niciun stres sa iasa la promenada printre multitudinea de gura-casca.

Urmarind incantatorul spectacol pus in scena de micutii macaci ai impresia ca mii de ani de evolutie nu ne-au facut pe noi oamenii decat mai putin parosi.

Advertisements

Ierusalim – O veche capitala

DSC00728.jpg

Ierusalimul este unul dintre acele locuri in care trebuie sa ajungi “cel putin o data in viata”. N-o zic eu, au zis-o altii, eu doar ma conformez si ma gandesc cate alte astfel de locuri in care “trebuie sa ajungi” mai sunt de bifat.

Ierusalimul este de asemenea locul unde nimeni nu stie exact ce este unde, de aceea pentru fiecare moment marcant din istoria orasului exista cel putin cateva locatii diferite. De exemplu, de la incaperea unde s-a petrecut Cina Cea de Taina mergi 500 de metri la stanga, urci niste scari si dai de incaperea unde a avut loc Cina cea de Taina. De acolo faci dreapta, tii drept pe o straduta ingusta si ajungi la incaperea unde s-a tinut Cina cea de Taina. Adevarul e ca cea mai mare parte a planului urbanistic pe care il vedem astazi este ramas de la otomani; locurile peste care a pasit candva Iisus, Irod sau Mohamed fiind demult ingropate sub straturi adanci de pamant si moloz.  Continue reading

Sankt Petersburg – Orasul lui Petru cel Mare

DSC0368144.jpg

Urăsc Rusia.

O urăsc caci din cauza Rusiei bunicii mei au dus o viata chinuita. O urăsc deoarece comunismul a distrus cultura, intelectualitatea și valorile poporului roman, iar eu personal cred ca tot haosul în care trăim ni se trage de la rusi.

Cu toate astea, nu urăsc cultura rusa, istoria rusa pana la 1917 și, cu atât mai mult, nu urăsc rusii…complicat. Cu aceste gânduri și simțiri am plecat sa descopăr Sankt Petersburg-ul, orașul lui Petru cel Mare.

Continue reading

Islanda – Tara fericirii

30

I se zice “the Land of Fire and Ice”. De “ice” am avut parte, de “fire”, din fericite, foarte putin. Spun din fericire pentru ca atunci cand e vorba de foc de obicei se refera la eruptia vreunui vulcan (sau mai multi) care reusesc sa perturbe toata tara si, cateodata, lumea intreaga. Tara, dupa cum era deja evident, este Islanda…da da, acea insula indepartata, de 300.000 de suflete, care totusi stie si fotbal si handbal si turism si sa revina din crize economice.

Am petrecut 10 zile in Islanda, putin la scara unei vieti, destul de mult la scara unui concediu de corporatist. Si dupa 10 zile, la plecare, tot nu am reusit sa imi dau seama daca islandezii sunt norocosi ca sunt islandezi sau nu. Continue reading

Atena – Intre mit si tzatziky

DSC09419.jpg

Am plecat cu asteptari foarte mici la Atena. Si asta din diferite motive, toate izvorand din cele auzite, desigur: ba ca e murdara si nesigura, ba ca nu ai ce vedea in afara de niste ruine, ba ca e plina de refugiati, samd. Imi si imaginam un oras full de sirieni amarati ce isi fac nevoile la orice colt de strada, laolalta cu alti amarati, grecii. Asta si impresia generala ca atunci cand spui Grecia te gandesti la insule, mare albastra, nisip fin, all inclusive, iar Atena e doar asa, poate o excursie de o zi, aruncata acolo la dus sau la intors.

Doar ca, odata ajuns acolo (multumesc din nou Ryanair), perceptia mea pre-setata s-a schimat cu 180 de grade si am descoperit un oras chiar plin de farmec, istorie, viata si alte cuvinte din astea fensi folosite pentru a descrie o stare. A, si mai presus de toate, surprinzator de curat. Urmele olimpice din 2004 inca se mai vad.

Continue reading

Muntenegru – Un munte nu chiar atat de negru

Montenegro, Kotor Bay.jpg

Crna Gora – am auzit aceasta denumire prima oara in 2014. Era festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarna din Rusia, la care am asistat live (la televizor, desigur). Dintr-o data, aud la difuzorul de pe stadionul olimpic vocea dura si grava a crainicului rus: Crna Gora. Pe moment am crezut ca asta inseamna “mainile sus!” sau “la munca silnica cu voi!”. Dar din fericire nu, nu asta inseamna. Crna Gora este numele oficial al statului Muntenegru.

Fiind cea mai tanara unanim recunoscuta tara a Europei, fosta parte a Yugoslaviei, Muntenegru a scapat relativ ieftin din crancenul razboi Iugoslav din anii 90′. Majoritar ortodoxa, precum aprigul vecin Sarb, si-a dobandit independenta in anul 2006, iar acum se indreapta cu pasi repezi spre NATO si UE, urmand modelul mai harnicului vecin, Croatia. Moneda nationala: Euro 🙂

Continue reading

Istanbul – Orasul de pe Bosfor

DSC07573 (2).jpg

Am pasit prima (si singura) oara in Istanbul pe vremea cand aeroportul international Atatürk era inca sigur, piata Taksim era loc de promenada pasnica, pe strazile pline din cartierul central Sultanahmet explodau numai blitz-urile aparatelor de fotografiat iar hulitul Erdogan era inca destul de simpatic…

Istanbul, necapitala Turciei, este insa cel mai mare oras al tarii. Atat de mare incat, neoficial, dispune de 17-18 milioane de locuitori. Toata populatia Romaniei inghesuita pe o suprafata de marimea judetului Ialomita. E ceva aglomeratie, un cuvant care descrie perfect prima interactiune cu orasul aflat pe doua continente, despartit de stramtoarea Bosfor. Fie ca este dimineata devreme, la pranz sau seara tarziu, forfota este omniprezenta iar starzile sunt pline de vanzatori ambulanti, pregatiti sa iti faca super oferte la orice pereche de adidasi originali Make, doar pentru ca esti consatean cu marele Hagi.

Continue reading

Maroc partea II – Muntii Atlas

1.jpg

Muntii Altas…tin minte cum, in Gibraltar fiind, ma uitam peste “garla” si, la mare departare, se puteau distinge muntii Atlas. Ca niste himere, eram absolut fascinat de ei si de tot ce ar putea reprezenta Marocul. O lume total diferita de ce stiam eu in Europa cea de toate zilele.

Ei iata ca, 2 ani mai tarziu, pasii si, mai ales, avionul m-au purtat spre Maroc, impreuna cu cei din TravelSelfie.ro. Si, inevitabil, spre impunatorii Munti Atlas. Nu stiu de ce, poate datorita numelui, dar un singur cuvant pot gasi ca sa ii descriu: primordialitate.

Dar sa revenim…ca sa ajungi in desert dinspre Marrakesh ruta este una singura. Sunt de fapt doua, in functie de partea desertului Sahara in care te duci. Dar cert e ca drumul invariabil te trece prin pasul Tizi-n-Tichka, un fel de Transfagarasan in varianta Marocana. Un drum acceptabil de prost, cu peisaje incredibile si vanzatori ambulanti pe marginea drumului ce vand pietre fals colorate fetelor entuziasmate si baietilor convinsi de fetele entuziasmate. Da, sunt tare mandru de piatra mea.

Continue reading