Alte tari

Islanda – Tara fericirii

30

I se zice “the Land of Fire and Ice”. De “ice” am avut parte, de “fire”, din fericite, foarte putin. Spun din fericire pentru ca atunci cand e vorba de foc de obicei se refera la eruptia vreunui vulcan (sau mai multi) care reusesc sa perturbe toata tara si, cateodata, lumea intreaga. Tara, dupa cum era deja evident, este Islanda…da da, acea insula indepartata, de 300.000 de suflete, care totusi stie si fotbal si handbal si turism si sa revina din crize economice.

Am petrecut 10 zile in Islanda, putin la scara unei vieti, destul de mult la scara unui concediu de corporatist. Si dupa 10 zile, la plecare, tot nu am reusit sa imi dau seama daca islandezii sunt norocosi ca sunt islandezi sau nu. Continue reading

———————————————

Atena – Intre mit si tzatziky

DSC09419.jpg

Am plecat cu asteptari foarte mici la Atena. Si asta din diferite motive, toate izvorand din cele auzite, desigur: ba ca e murdara si nesigura, ba ca nu ai ce vedea in afara de niste ruine, ba ca e plina de refugiati, samd. Imi si imaginam un oras full de sirieni amarati ce isi fac nevoile la orice colt de strada, laolalta cu alti amarati, grecii. Asta si impresia generala ca atunci cand spui Grecia te gandesti la insule, mare albastra, nisip fin, all inclusive, iar Atena e doar asa, poate o excursie de o zi, aruncata acolo la dus sau la intors.

Doar ca, odata ajuns acolo (multumesc din nou Ryanair), perceptia mea pre-setata s-a schimat cu 180 de grade si am descoperit un oras chiar plin de farmec, istorie, viata si alte cuvinte din astea fensi folosite pentru a descrie o stare. A, si mai presus de toate, surprinzator de curat. Urmele olimpice din 2004 inca se mai vad.

Continue reading

—————————————————

Muntenegru – Un munte nu chiar atat de negru

Montenegro, Kotor Bay.jpg

Crna Gora – am auzit aceasta denumire prima oara in 2014. Era festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarna din Rusia, la care am asistat live (la televizor, desigur). Dintr-o data, aud la difuzorul de pe stadionul olimpic vocea dura si grava a crainicului rus: Crna Gora. Pe moment am crezut ca asta inseamna “mainile sus!” sau “la munca silnica cu voi!”. Dar din fericire nu, nu asta inseamna. Crna Gora este numele oficial al statului Muntenegru.

 

Continue reading

——————————————————–

Istanbul – Orasul de pe Bosfor

DSC07573 (2).jpg

Am pasit prima (si singura) oara in Istanbul pe vremea cand aeroportul international Atatürk era inca sigur, piata Taksim era loc de promenada pasnica, pe strazile pline din cartierul central Sultanahmet explodau numai blitz-urile aparatelor de fotografiat iar hulitul Erdogan era inca destul de simpatic…

Istanbul, necapitala Turciei, este insa cel mai mare oras al tarii. Atat de mare incat, neoficial, dispune de 17-18 milioane de locuitori. Toata populatia Romaniei inghesuita pe o suprafata de marimea judetului Ialomita. E ceva aglomeratie, un cuvant care descrie perfect prima interactiune cu orasul aflat pe doua continente, despartit de stramtoarea Bosfor. Fie ca este dimineata devreme, la pranz sau seara tarziu, forfota este omniprezenta iar starzile sunt pline de vanzatori ambulanti, pregatiti sa iti faca super oferte la orice pereche de adidasi originali Make, doar pentru ca esti consatean cu marele Hagi.

Continue reading

——————————————————-

Maroc partea II – Muntii Atlas

1.jpg

Muntii Altas…tin minte cum, in Gibraltar fiind, ma uitam peste “garla” si, la mare departare, se puteau distinge muntii Atlas. Ca niste himere, eram absolut fascinat de ei si de tot ce ar putea reprezenta Marocul. O lume total diferita de ce stiam eu in Europa cea de toate zilele.

Ei iata ca, 2 ani mai tarziu, pasii si, mai ales, avionul m-au purtat spre Maroc, impreuna cu cei din TravelSelfie.ro. Si, inevitabil, spre impunatorii Munti Atlas. Nu stiu de ce, poate datorita numelui, dar un singur cuvant pot gasi ca sa ii descriu: primordialitate.

Dar sa revenim…ca sa ajungi in desert dinspre Marrakesh ruta este una singura. Sunt de fapt doua, in functie de partea desertului Sahara in care te duci. Dar cert e ca drumul invariabil te trece prin pasul Tizi-n-Tichka, un fel de Transfagarasan in varianta Marocana. Un drum acceptabil de prost, cu peisaje incredibile si vanzatori ambulanti pe marginea drumului ce vand pietre fals colorate fetelor entuziasmate si baietilor convinsi de fetele entuziasmate. Da, sunt tare mandru de piatra mea.

Continue reading

 

Maroc partea I – o noapte in desert

1

M-am pierdut în deşert şi am stat 30 de ore sub cerul liber fără apă şi fără mâncare. Atunci am căpătat o profundă dragoste pentru viaţă. Şi am scăpat de frică”. Sunt cuvintele marelui scriitor contemporan francez Eric Emmanuel Schmitt despre noaptea in care si-a gasit credinta.

Probabil de aceea e un scriitor de succes, pentru ca “le are cu vorbele”. Nu stiu daca si in ce conditii dupa o noapte si o zi in desert il gasesti pe Dumnezeu. Eu unul nu L-am gasit…asta poate si pentru ca Il stiam deja. Sau poate pentru ca, mai nou, Dumnezeu prefera lemnul si spatiile mici, iar in desert nu gasesti de niciuna. Dar in cuvintele unui non-scriitor, o noapte in desert nu poate fi comparata cu nimic, mai ales daca acel desert se numeste Sahara.

Continue reading

Cinque Terre – Un photoshop natural

DSC012031121.jpg

Imi si imaginez discutia purtata intre Mario si Giuseppe in urma cu cateva sute de ani, pe coasta stancoasa a Liguriei Italiene:

Ciao Mario, come stai?”

“Molto bene, Peppe, tu?”

“Uite bine…auzi, uite ce ma gandeam: ce-ar fi sa intemeiem noi aici, pe stancile astea, niste satulete dragute si colorate, cu casele una in varful celeilalte?”

“Dar Peppe, nu o sa ne fie greu in viata de zi cu zi, cu aprovizionarea, cu urcatul dealurilor si al stancilor?”

“Ooo ba da Mario, ne va fi foarte greu, ne vom chinui vreo cateva sute de ani cu traiul pe aici, ne vom blestema zilele. Dar va veni o zi cand se va inventa trenul, aparatul de fotografiat si agentiile de turism iar carduri carduri de oameni se vor inghesui sa ne viziteze. Sigur, noi nu vom mai fi de mult, dar urmasii urmasilor nostri vor face o gramada de bani de pe urma turistilor si ne vor multumi vesnic.”

Mai mult sau mai putin, cred ca asa a decurs discutia. Dar eu, din perspectiva turistului cu aparatul foto atarnat de gat, tin sa le multumesc pentru decizia luata.

Continue reading

Sarajevo partea II – Sarajevo rose

1

“Sarajevo rose”, asa sunt denumite gaurile sangerii din cimentul capitalei Bosniei, vopsite special in rosu pentru a marca locul in care una sau mai multe persoane au fost ucise de catre explozia vreunui obuz in timpul razboiului Yugoslav.

Astazi orasul e plin de “flori”. Este de asemena plin de tineri cat casa, veseli si zambitori, fete frumoase, bosniaci si sarbi, crestini si musulmani deopotriva, traind intr-o pace relativa.

Continue reading

Sarajevo partea I – Locul unde a inceput si s-a sfarsit secolul 20

semn

Scenariu: te trezesti intr-un oras trecut printr-un razboi de 4 ani, aflat in ruine. Care este primul lucru pe care il faci?

Potrivit locuitorilor, mai intai iti repari geamurile, ca sa nu mori de frig in casa. Apoi te apuci sa reconstruiesti lacasele de cult, pentru ca in vremuri de rastriste, divinitatea, oricare ar fi ea, capata o importanta cruciala. Ulterior, urmeaza pe rand, incet si cu dificultate, toate celelalte: scoli, spitale, alimentarea cu apa, sosele etc etc.

Meet Sarajevo, capitala Bosniei si Hertegovina, Siria anilor 90′ aflata la o aruncatura de autostrada de Romania. Despre Sarajevo sunt multe de spus. “Locul unde a inceput si s-a sfarsit secolul 20” este sloganul deloc de invidiat al orasului. Pentru a vedea de ce, sa facem o scurta incursiune in trecut. Continue reading

Sevilla – Inima Andaluziei

DSC04997

Guadalquivir, Guadalquivir, Guadalquivir – o denumire atat de sugestiva a raului ce trece prin mijlocul Sevillei incat, precum Dorothy in “vrajitorul din Oz”, pare suficient sa ii pronunti numele de 3 ori, sa bati din picioare si te vei trezi la o terasa in capitala Andaluziei, cu o portie de tapas si un pahar de sangria on the way.

Cam asa ar trebui de fapt sa inceapa orice vizita in Sevilla: la o terasa pe malul Guadalquivir-ului, cu o sangria rece in mana, urmarind cu priviri scurte oamenii ce se afla parca intr-o permanenta siesta. Caci Sevilla este unul dintre putinele mari orase ale Europei care pentru a fi inteles trebuie mai intai trait, nu bifat.

Continue reading

 

Advertisements