Maroc partea I – o noapte in desert

1

M-am pierdut în deşert şi am stat 30 de ore sub cerul liber fără apă şi fără mâncare. Atunci am căpătat o profundă dragoste pentru viaţă. Şi am scăpat de frică”. Sunt cuvintele marelui scriitor contemporan francez Eric Emmanuel Schmitt despre noaptea in care si-a gasit credinta.

Probabil de aceea e un scriitor de succes, pentru ca “le are cu vorbele”. Nu stiu daca si in ce conditii dupa o noapte si o zi in desert il gasesti pe Dumnezeu. Eu unul nu L-am gasit…asta poate si pentru ca Il stiam deja. Sau poate pentru ca, mai nou, Dumnezeu prefera lemnul si spatiile mici, iar in desert nu gasesti de niciuna. Dar in cuvintele unui non-scriitor, o noapte in desert nu poate fi comparata cu nimic, mai ales daca acel desert se numeste Sahara.

Asa, ca sa setez contextul initial, oricine ajunge in Maroc are by default in itinerariu o excursie de o zi si o noapte in desert. Indiferent cu cine sau prin ce agentie merge. Este excursia standard, un fel de castelul Bran al Romaniei. Se numeste turism, iar marocanii s-au prins repede de fenomen. Reversul medaliei este pierderea autenticitatii: berberii care trebuie sa intretina grupuri peste grupuri de turisti care pun mereu aceleasi intrebari tampe, camile parca plictisite de acelasi drum over and over again, cortul, dansul si cantecele “traditionale” de la foc. Programul e facut ca la carte, cu un pic de din toate. Intrebati 100 de turisti despre ce au facut in desert si va vor spune acelasi lucru.

Si totusi…si totusi, toate astea palesc in fata autenticitatii cadrului. Cerul instelat ca nicaieri in alta parte e ireal de real, la fel si zecile de stele cazatoare pe noapte, atat de multe incat daca ti-ai pune o dorinta pentru fiecare, ai avea tot ce iti doresti. Reala este si tacerea deplina, in lipsa oricarui fel de sunet realizezi ca expresia “sa asculti linistea” nu e chiar semn de nebunie. Bine, cel putin astora carora nu le tiuie urechile, ca mie. Iar ideea ca esti la marginea unei intinderi aparent nesfarsite de nisip si privesti din varful unei dune spre mii de kilometri de liniste si intuneric te face sa te simti…aici cred ca raspunsurile celor 100 de turisti intrebati mai sus s-ar diferentia fundamental. Unii il gasesc pe Dumnezeu, sensul vietii, rezolvarea tuturor problemelor, altii gasesc o poza de neuitat sau pur si simplu li se face frig. Dar garantez ca este unul dintre putinele locuri unde nu ramai indiferent.

Si intr-o lume plina de indiferenta, asta face toti banii.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s