Maroc partea II – Muntii Atlas

1.jpg

Muntii Altas…tin minte cum, in Gibraltar fiind, ma uitam peste “garla” si, la mare departare, se puteau distinge muntii Atlas. Ca niste himere, eram absolut fascinat de ei si de tot ce ar putea reprezenta Marocul. O lume total diferita de ce stiam eu in Europa cea de toate zilele.

Ei iata ca, 2 ani mai tarziu, pasii si, mai ales, avionul m-au purtat spre Maroc, impreuna cu cei din TravelSelfie.ro. Si, inevitabil, spre impunatorii Munti Atlas. Nu stiu de ce, poate datorita numelui, dar un singur cuvant pot gasi ca sa ii descriu: primordialitate.

Dar sa revenim…ca sa ajungi in desert dinspre Marrakesh ruta este una singura. Sunt de fapt doua, in functie de partea desertului Sahara in care te duci. Dar cert e ca drumul invariabil te trece prin pasul Tizi-n-Tichka, un fel de Transfagarasan in varianta Marocana. Un drum acceptabil de prost, cu peisaje incredibile si vanzatori ambulanti pe marginea drumului ce vand pietre fals colorate fetelor entuziasmate si baietilor convinsi de fetele entuziasmate. Da, sunt tare mandru de piatra mea.

Dupa ce treci Muntii Atlas, traseul te duce spre oraselul Aït Benhaddou. Candva o asezare tipic marocana, azi ajunsa platou de filmare pentru multe filme celebre. In cazul in care va intrebati, da, Game of Thrones a ajuns si aici, cu dragoni si toate cele. Dar in ciuda asaltului Hoolywood-ian, a reusit sa isi pastreze in buna masura autenticitatea. Ba chiar exista in cadrul oraselului si un cartier atat de autentic, incat e singurul in ruine. Ghiciti ce cartier este…mic indiciu: acolo locuiau evreii. Unele lucruri nu se schimba niciodata.

De la Aït Benhaddou pana in desert poate fi mai putin sau mai mult. Daca esti norocos si mergi pe drumul mai lung, asa cum am fost noi, ai sansa sa treci prin vai, canioane, oaze si sate traditionale, ”all that Marocco has to offer”. Intr-un astfel de satulet am poposit si noi pentru o scurta vizita. Nu mai tin minte numele si nu il voi cauta ca oricum nu conteaza. In acest sat tipic berber am fost dusi intr-o casa tipic berbera, unde locatarii produceau si vindeau covoare, cum altfel decat tipic berbere. Dupa ceaiul tipic berber a urmat si prezentarea covoarelor. La final, pentru ca pe lista nimanui de suveniruri nu se regaseau si frumoasele covoare, am pus fiecare mana de la mana 1-2 euro pentru ospitalitate. Am strans banii si i-am inmanat proprietarului. Mi-a multumit si mi-a zambit subtil: “Romanians and Moroccans are the same, my friend, rich in heart, poor in pockets”.  Indeed we are, Mr. Berber, indeed we are.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s